Pâinea

Painea cea de toate zilele… si pentru toate sufletele.

Imi aduc aminte o intamplare din copilarie. Aveam vreo 3 sau 4 ani si eram la bunicii din partea tatei.

Bunicul inca mergea la serviciu si cand venea acasa imi aducea cate ceva indiferent ce era sau catusi de putin dar era pt mine: o bomboana sau un mar, o para sau un baton, erau mai mult lucruri de rontait.

Intr-o zi a intrat in casa a pus geanta pe scaunul de langa soba si 2 paini pe masa. Cumva amintirea asa incepe cu bunica care-l certa de ce nu mi-a adus ceva. “La copila asta baramite sa ii fi adus ceva” Bunicul in apararea lui  zicea ca nu a gasit nimic deschis. Cred ca era duminica iar pe vremea lui Ceausescu oricum era greu.

M-am uitat la ei, in sus si m-am trezit spunand: ” Dar mamă (toti de ai casei ii spuneam asa lui bunica pe atunci), dar a adus paine!”

Tin mine si acum pauza de dupa si duc cu mine inca aceasta poveste ori de cate ori ne strangem unchi, matusi, nepoti si stranepoti, chiar daca bunicii sunt acum numai in sufletul nostru.

Au lasat in urma lor painea cea de toate zilele, paine care imi hraneste sufletul cu amintirile calde in care am crescut.

Inimaginabil de putine lucruri ii trebuie unui copil si nespus de simple.