Dezvoltarea motricității fine
Pentru noi adultii, abilitatea de a strange pumnul cu putere sau de a apuca ceva cu exactitate ori de a potrivi obiecte mici in spatii inguste este ceva normal insa pentru copii aceste lucruri necesita timp si perseverenta.
Motricitatea fină este acea capacitatea de coordonare şi precizie a mişcărilor cu rol important în dezvoltarea globală a copiilor.
Motricitatea manuală cuprinde ansamblul acelor mişcări care solicita precizie din partea copilului şi include mişcări importante ca cele de de orientare, de apucare sau de prindere, de manipulare.
Din punct de vedere cerebral, dezvoltarea motricității fine are un impact deosebit de important asupra dezvoltării creierului, mâinile ocupând o porțiune mare pe scoarța cerebrală.
Beneficiile dezvoltarii motricitatii fine:
- Dezvoltarea motricitităţii fine îi ajuta pe copii să deţină abilităţile de autoservire: să mănânce singuri, să se încalțe, vor şti să se îmbrace şi să se dezbrace singuri. Acest lucru contribuind si la dezvoltarea autonomiei şi încrederea în sine.
- De asemenea, motricitatea fină ajută in momentul in care copilul invata sa scrie. Pentru a avea un scris lizibil este nevoie să-i fie dezvoltată motricitatea și coordonarea mână-ochi.
- Și ajută, totodată, la dezvoltarea inteligenței chinestezice.
Acest proces evolueaza impartindu-se in cinci stadii, incepand de la nastere pana la varsta de cinci ani cu mentiune ca evolutia copilului nu se opreste aici, ea continuand si dupa aceasta varsta.
- Stadiul miscarilor neorganizate (0-3 luni)
- Stadiul miscarilor necoordonate (4-6 luni)
- Stadiul de debut al coordonarii (7-10 luni)
- Stadiul coordonarii partiale (10-24 luni)
- Stadiul controlului total al corpului (3-5 ani)